Studiile arata ca in cazul tatilor, atitudinea inseamna totul

Ce vreau sa ii spun este sa isi ia copilul in brate, sa ii aseze luna pe marginea patutului si sa ii scrie numele printre stele, scria Jodi Picoult.

Ar face toate aceste lucruri vreo diferenta?

Conform cercetarilor recente, da!

Un studiu publicat in BMJ Open a aratat ca atitudinea unui nou tata – in sensul conceptului de paternitate, rolul sau ca parinte si adaptabilitatea sa fata de acest nou aspect al vietii sale – poate juca un rol major in dezvoltarea comportamentala a copilului.

Surprinzator, aceasta atitudine pozitiva s-a demonstrat a fi mai importanta decat implicarea tatalui in sarcinile zilnice, precum schimbatul scutecelor (desi sunt sigura ca cele doua sunt corelate!)

Conform acestor cercetari, copiii raspundeau pozitiv la dorinta tatalui de a se angaja in joaca lor, atunci cand acestia isi petreceau timpul cu familiile lor si cand indeplineau sarcini casnice.

Cu toate acestea, niciunul dintre respectivii factori nu aveau un impact la fel de mare precum atitudinea increzatoare a unui barbat fata de paternitate si abordarea pozitiva asupra rolului sau.

Studiul a fost efectuat prin analizarea a aproximativ 6 500 de copii care locuiau cu ambii parinti pana ajungeau la cel putin 8 luni. In jurul perioadelor de 8 saptamani si 8 luni, tatii erau rugati sa isi impartaseasca opiniile despre paternitate, despre felul in care se descurcau ca tati, precum si despre contributiile pe care le aduceau la sarcinile casnice si nivelul de fericire pe care il puteau asocia cu perioada de crestere a copiilor.

Mai tarziu, cand copiii ajungeau la 9 si 11 ani, mamele lor erau rugate sa le evalueze abilitatile sociale, gradul de incredere in sine si tendinta acestora de a se plictisi sau de a deveni neastamparati.

Cercetatorii au reusit sa concluzioneze ca tatii care raportau un nivel ridicat de incredere in fortele proprii si pozitivitate in decursul perioadei de dezvoltare a copiilor lor, ajutau la cresterea unor persoane cu mult mai putine probleme comportamentale.

„Conexiunea emotionala si raspunsul emotional in privinta statutului de parinte sunt elementele care conteaza cel mai mult in relatia cu viitorul copiilor,” explica coautoarea studiului si psiholog in dezvoltare umana in cadrul Universitatii Oxford, Maggie Redshaw.

Alti experti din domeniul psihologiei infantile s-au grabit sa sustina aceste descoperiri si au cautat sa produca o schimbare a mentalitatii societatii in privinta felului in care este apreciat rolul unui tata.

„De obicei, cercetarile asupra dezvoltarii copiilor vizau doar mamele, abilitatile lor de crestere a copiilor si starea lor de sanatate mentala, in timp ce rolul tatalui era, de cele mai multe ori, omis,” a observat Iryna Culpin de la Universitatea din Bristol.

„Este posibil ca aceste descoperiri sa aiba implicatii semnificative in privinta modului de gandire, a interventiilor medicale si a modului de crestere a copiilor, care ar trebui sa incurajeze implicarea tatalui de la inceputul prunciei si sa ii ajute pe tati sa devina mai increzatori in ei insisi, sa fie parinti mai implicati din punct de vedere emotional.”

Ce este drept, societatea noastra ofera memelor foarte multe (si necesare) oportunitati pentru a imparti pareri, pentru a se sustine si comunica intre ele. De multe ori, acceptam acest rol precum unul transformativ si incepem sa ne privim ca fiind cu totul alte persoane. Ar fi timpul sa ii incurajam si pe tati sa faca acelasi lucru, nu?