Atunci cand trebuie sa iti faci treaba, o faci – chiar daca executi o genuflexiune intr-o toaleta publica. In astfel de momente, unele persoane folosesc acoperitoarele pentru colacul de toaleta ca un ultim efort pentru a se proteja de legiunea de germeni.

Dar este acea foaie subtire de hartie, in forma colaculul de toaleta, suficienta pentru a va proteja de microbii care pandesc chiar pe colac? Adevarul este ca folosirea unei astfel de acoperitoare este o totala pierdere de timp si hartie.

Sa incepem prin a ne uita la vasul de toaleta. In ciuda felului in care miros baile publice, scaunul este, in general, mai curat decata ati crede.

Conform lui Charles Gerba, un microbiolog la Universitatea din Arizona, propriul telefon mobil este purtatorul a unui numar de 10 ori mai mare de bacterii decat majoritatea colacilor de toaleta (da, chiar si cele publice); totusi, nu o sa va ganditi de doua ori sa vi le puneti pe fata.

Nu ca ar trebui sa folositi un astfel de capac din baile publice sub forma de perna sau ceva, dar este important sa avem putina perspectiva asupra riscurilor pe care acestea le prezinta.

Apoi vine momentul contactului: Fundul. Mai exact, pielea de pe fund care, precum restul pielii, este facuta ca o bariera excelenta impotriva microorganismelor.

Asta inseamna ca si bacteriile cauzatoare de boli, precum E-coli, prezente pe capacul toaletei, este putin probabil sa poata ajunge in corp, atata timp cat nu aveti o rana deschisa sau o taietura pe una dintre fese (daca aveti intradevar o rana deschisa pe fesa, va recomandam sa vizitati un medic).

Mai important decat orice, in ciuda faptului ca sunt folosite pentru „protectia dumneavoastra”, acoperitoarele acelea de hartie ce se pun pe colacul de toaleta sunt mai pline de bacterii decat colacul in sine.

Un test de aerosolizare dupa tragerea apei pentru bacteriile cauzatoare de diaree, studiu efectuat de catre profesorul de microbiologie Mark Wilcox de la Universitatea din Leeds, a aratat ca tragerea apei cu capacul ridicat poate duce la aruncarea unor particule mici de fecale pana la 25 de cm in afara vasului de toaleta, dupa care se vor plimba prim baie si se vor aseza pe orice se afla in vecinatate – inclusiv pe acoperitoarea colacului ce atarna neputincioasa din propriul dozator.

Din moment ce toaletele, inclusiv colacul, sunt curatate mai frecvent decat orice face parte dintr-o toaleta publica, puteti mai bine sa va riscati cu colacul decat cu o acoperitoare care sa fi fost acaparata zile la rand de germenii altor persoane pana cand sa le folositi voi.

Daca chiar va este frica sa nu contractati ceva de la o baie publica, cel mai bun agent de aparare impotriva bacteriilor este sa va spalati pe maini. Fundul, in schimb, se descurca si singur.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here