6 metode prin care stii ca in sfarsit te culci cu barbatul potrivit

Au fost necesari 8 ani de activitate sexuala pentru a gasi barbatul care detinea cunostintele sacre despre unicitatea fiecarei femei si sa ma trateze astfel. Pana in acest punct, am avut parte de experiente sexuale multumitoare, dar, cu toate ca eram satisfacuta de sex, nu era minunat.

Totodata, nu puteam sa scap de senzatia ca pentru fiecare barbat puteam fi mai mult. Si nu vorbesc despre aspectele emotionale ale unei relatii. Vorbesc despre mecanismele fizice ale sexului.

Deci, de multe ori parea ca sunt doar una dintre multitudinea de fete incluse intr-o rutina de miscari sexuale ce trebuiau efectuate inca o data si inca o data, scopul principal fiind de a-l satisface pe barbat. Nu vreau sa insinuez ca acei barbati erau egoisti, de fapt, majoritatea depuneau efort in timpul actelor sexuale pe care ei credeau ca le prefer.

Insa, nu le-a trecut prin cap faptul ca s-ar putea sa nu ma distrez la fel de mult ca ei sau macar sa intrebe ce preferinte am, iar eu n-am avut niciodata taria de a le spune adevarul.

Apoi, a aparut acest barbat care, pentru prima oara, m-a facut sa ma simt centrul universului, iar satisfactia mea a fost cel mai important lucru. Acum, in circumstante ideale, ambele persoane sunt satisfacute, dar parea ca acest barbat era interesat cu adevarat de ce se intampla cu corpul meu. Acest interes m-a incurajat sa imi exprim si sa imi experimentez sexualitatea intr-un mod in care n-am mai facut-o niciodata.

Daca esti si tu ca mine, o tanara care si-a petrecut ani din viata cautand experiente sexuale cu adevarat satisfacatoare, iti recomand sa iti petreci timpul cu un astfel de barbat.

Mai jos am listat calitatile pe care el ar trebui sa le aiba:

1. Sa fie mai in varsta

A trait pe planeta asta cu 10 ani mai multi decat tine, daca nu mai multi. Cu varsta vine experienta si vrei ca barbatul acesta sa stie mai multe.

2. Sa fie un calator

Nu trebuie sa fie genul de persoana care zboara peste tot in lume, dar barbatul care a locuit in acelasi oras ca tine toata viata lui si nu a parasit tara sau, mai rau, nu a aratat niciun interes sa iasa din tara, iese din discutie. Persoanele care merg in excursii sunt curioase si entuziaste in privinta necunoscutului. Aceasta bucurie pentru noile experiente ar trebui sa se reflecte foarte bine si in dormitor. Prin urmare, dupa cum iti poti da seama, a mai fost cu femei de prin alte tari si a mai invatat cateva lucruri.

3. Va fi mai mult decat o aventura de o noapte

Chiar daca niciunul dintre voi nu cauta sa se implice intr-o relatie, va aprecia corpul persoanei, iar placerile si neplacerile nu se afla intr-o singura seara. Nu se va sfii sa repete experientele prin care trece cu tine.

4. Sa inteleaga bine instructiunile

Barbatul acesta stie foarte bine sa comunice; iti va asculta cerintele cand vrei mai mult sau mai putin si te incurajeaza sa iti exprimi verbal dorintele.

5. Isi va folosi experienta si creativitatea pentru a te invata lucruri noi

In timp ce iti ofera satisfactie prin metode pe care nu stiai ca le preferi, iti va depasi limitele, te va ajuta sa descoperi si alte lucruri (posibil neobisnuite) la care corpul tau va raspunde.

6. Sa fie un perfectionist

Probabil ca este foarte bun in ceea ce face in viata profesionala, iar asta se va extinde si catre viata sexuala. Se mandreste cu munca sa si cu abilitatile lui sexuale. Unele femei nu sunt satisfacute sau multumite la fel de usor precum altele. Acest barbat nu se va speria, pentru ca adora o provocare, iar natura sa competitiva il va motiva sa faca orice ii sta in putinta pentru a se asigura ca nu vei uita niciodata lucrurile pe care ti le face.

AVERTISMENT: Nu te indragosti de acest barbat! Chiar daca este capabil sa se implice intr-o relatie de lunga durata, nu acesta este scopul lui cand vine vorba despre instructia ta sexuala. Femeile sunt mai predispuse sa implice emotii in raporturile sexuale, dar, ca si concluzie anticipata, nu se accepta asa ceva. Tine-ti capul drept, apreciaza si accepta acest barbat pentru cine este; o unealta sexy pentru educare.

Si, binenteles, precum in orice situatie obisnuita de acest gen, protejeaza-te! Scopul tau este sa obtii satisfactie sexuala, nu sa te infectezi sau sa ramai insarcinata. Asigura-te ca „il” imbraca!!!

Vanatoare placuta, doamnelor!